Social Fabric 2023
Program · 2023

Social Fabric 2023

Programul-umbrelă al anului Capitalei Culturale: rezidențe de cercetare și creație, prezentări, dezbateri, ateliere, teatru, film documentar, concerte, expoziții și campionatul de fotbal — în curțile palatului și în Piața Traian.

Timp de șapte luni, din iunie până în decembrie 2023, curțile interioare ale Palatului Jakab Toffler au funcționat ca o scenă deschisă. Social Fabric a adunat la un loc rezidențe de cercetare și creație — unele pe invitație, altele selectate printr-un apel deschis — și le-a împletit cu prezentări publice, dezbateri, ateliere, seri de teatru și de film documentar, concerte, expoziții și campionatul de fotbal din Piața Traian.

Firul care leagă toate aceste gesturi este cartierul Fabric: patrimoniul lui construit și, mai ales, cel nescris — relațiile de vecinătate, obiceiurile, poveștile care trec peste garduri. Programul a propus o reimaginare fizică și simbolică a spațiului comun, pornind de la ideea simplă că un edificiu istoric se ține în viață prin oamenii care îl locuiesc.

Tot în 2023, Casa Jakab Toffler s-a alăturat rețelei de locații a micro-muzeului de design grafic și artă tipografică Typo Passage TM, prin „Typo Garden Milton Glaser” din grădina casei, și a găzduit un atelier în cadrul taberei Minitremu Art Camp #8, în zilele de 6 și 7 iulie.

Social Fabric a făcut parte din programul Timișoara — Capitală Europeană a Culturii 2023 și a fost finanțat prin Grow / Legacy Timișoara 2023 (Ministerul Culturii). Co-organizator: Minitremu.

În cadrul programului

Fotbal în Traian 2023
Eveniment

Fotbal în Traian 2023

F.I.D. la bienala de arhitectură BETA 2023 — o instalație participativă și un campionat de fotbal amator în Piața Traian, ca platformă de coeziune socială.

co-LIZA 2.0. O rezidență cu Atelier AdHoc
Atelier AdHoc

co-LIZA 2.0. O rezidență cu Atelier AdHoc

Prima rezidență Social Fabric 2023 s-a încheiat cu co-LIZA 2.0 — un kit mobil de activare comunitară, gândit pentru Casa Jakab Toffler și Minitremu.

Atelier VRAC. Prima prezentare publică
Atelier VRAC

Atelier VRAC. Prima prezentare publică

Zenaida Florea și Cristi Bădescu și-au prezentat pentru prima dată public proiectele în grădina casei, urmate de o discuție despre condiția profesiei de arhitect.

Carnaval de Traian. O rezidență cu Arhiva de Sunet
Arhiva de Sunet

Carnaval de Traian. O rezidență cu Arhiva de Sunet

Echipa podcastului documentar Arhiva de Sunet a stat două săptămâni în Fabric, cu microfoanele deschise. A rezultat un episod special de patruzeci de minute despre Piața Traian.

Sportul ca formă de artă. O rezidență cu Tom Russotti
Tom Russotti

Sportul ca formă de artă. O rezidență cu Tom Russotti

O lună de rezidență și trei ateliere de jocuri necompetitive la ediția a II-a a turneului „Fotbal în Traian”: un joc cu mingi de heliu și un concurs de dans jurizat de spectatori.

O rezidență de fotografie cu Marius Vasile
Marius Vasile

O rezidență de fotografie cu Marius Vasile

O lună de rezidență foto dedicată documentării ediției a II-a a turneului „Fotbal în Traian”, semnată de un fotograf care fusese prezent și la prima ediție.

O rezidență de cercetare cu Ciprian Homorodean
Ciprian Homorodean

O rezidență de cercetare cu Ciprian Homorodean

Din iulie până în decembrie 2023, artistul Ciprian Homorodean a lucrat la Casa Jakab Toffler la o cercetare pe teme sociale, politice și economice.

Magazinele de cartier. O rezidență cu Sorin Valea
Sorin Valea

Magazinele de cartier. O rezidență cu Sorin Valea

O cercetare de antropologie vizuală despre micro-inițiativele comerciale ale Fabricului, din care a rezultat interviul cu „Tanti Gabi”, publicat în „Vocile Fabricului” #2.

Jurnalism de cartier. O rezidență cu Vlad Marko Tolea
Vlad Marko Tolea

Jurnalism de cartier. O rezidență cu Vlad Marko Tolea

Din această rezidență au ieșit textul expoziției „Căsătoriți vs. Necăsătoriți” și materialele majore din numărul 2 al ziarului „Vocile Fabricului”.

Cuptor de cărămidă și lut. Un proiect cu Vasile Leac
Vasile Leac

Cuptor de cărămidă și lut. Un proiect cu Vasile Leac

Construirea unui cuptor din cărămidă și lut alături de scriitorul Vasile Leac — redescoperirea unui meșteșug aproape uitat, ca pretext de a aduce oamenii împreună în jurul muncii și al focului.

ceva de.plasat — ep. 1: acțiune și reacțiune în Timișoara
Eveniment

ceva de.plasat — ep. 1: acțiune și reacțiune în Timișoara

Trei zile cu colectivul CEVA, adolescenți din Târgu Neamț: un spectacol despre identitatea colectivă și spațiile sigure, lecturi performative și un atelier de scriere dramatică pentru tineri.

Atelier TerraPIA cu Alessandro Serra
Eveniment

Atelier TerraPIA cu Alessandro Serra

Un atelier de lucru cu pământul — soluri argiloase, armare cu paie — care a testat tencuiala unui viitor cuptor de pâine, urmat de o prezentare publică despre arhitectura din materiale naturale.

Căsătoriți vs Necăsătoriți
Publicație

Căsătoriți vs Necăsătoriți

O expoziție retrospectivă a meciului tradițional de fotbal amator dintre bărbații căsătoriți și cei necăsătoriți, început în 1936 — un exemplu de patrimoniu imaterial al cartierului Fabric.

Vocile Fabricului
Publicație

Vocile Fabricului

Un ziar de cartier publicat de Casa Jakab Toffler, născut din rezidența lui Andrei Becheru — peste 80 de interviuri și fotografii despre cum trăiesc și își amintesc oamenii cartierul Fabric.

Social Fabric – Raport de activitate
Publicație

Social Fabric – Raport de activitate

Raportul de activitate al programului Social Fabric 2023 — rezidențe, ateliere, expoziții și evenimente care reimaginează curțile Palatului Jakab Toffler și patrimoniul cartierului Fabric.